Cred ca am mai zis despre problemele mele cu rasnita (laptopul) si multumesc celor de la reparatii laptop pentru ca mi-au salvat datele. Aseara am vazut un frumos material video cu Alexandra Toader, una dintre cele mai simpatice lesbiene din cate cunosc.

“In Romania lesbienele si homosexualii sunt inca aratati cu degetul. De teama jignirilor si a agresiunilor, cele mai multe cupluri evita sa se afiseze. O lesbiana din Bucuresti a stat insa de vorba cu noi. Iata confesiunile ei!”
Material aparut la Observator, pentru cine nu a apucat sa-l vada la tv, poate urma linkul de mai jos.

http://observator.antena1.ro/social/Confesiunile-unei-lesbiene_6352.html

Guvernul Insulelor Fiji a anuntat ca relatiile dintre partenerii majori de acelasi sex nu vor mai fi considerate un delict! In realitate este vorba despre o modificare formala doar,contra sodomiei.Desi prezente  in legislatia actuala din arhipelag aceste delicte
sunt sanctionate cu pana la 10 ani de inchisoare si privarea de anumite drepturi, nu se mai aplica inca din anul 2005.
Peni Moore,purtatorul de cuvant al grupului “Womens Actions for Change” a afirmat ca este vorba de un pas inainte spre adevaratele drepturi ale  comunitatii gay-lesbi din tara dar terile cele mai mari vor fi fata de atitudinea bisericii care cu siguranta nu vor fi atat de ingaduitoare!

Un lucru pe care toată comunitatea LGBT cred că-l invidiază la persoanele heterosexuale e așa zisa normalitate, rutina ținutului de mână, sărutatul de pe banca din parc sau sărbătorile cu familia.

Da, îi invidiez și invidia asta mă roade de ceva vreme. Dar oare chiar merită? Am impresia ca toată șarada asta cu o relație între 2 bărbați e atât de overrated. Nu mă înțelege greșit, toată viața (nu știu dacă pot folosi expresia asta, am totuși 22 de ani) am trăit în relații. Aproate fiecare persoana cu care am fost, a vrut sau am vrut sa fie prietenul meu, partenerul meu, whatever. Nu știu de unde vine dorința asta de a ‘legaliza’ legătura dintre 2 bărbați. Inevitabil, fiecare relație s-a finalizat cu despărțire, dramă sau prietenie pe veci.

Și uite că am descoperit că există și altceva decât o relație. Până acum am întâlnit mai multe tipuri de relații între 2 bărbați, ca de exemplu:

1. relația parazit-gazdă – o știți cu toții, dezechilibrul dintre sentimente, unul e obsedat de partener, celălalt doesn’t give a fuck no more.
2. relația str8 – e acea relație unde câinele / papagalul / pisica ia forma umană, acolo unde bărbații homesexuali uită de orientare și sunt o familie ‘autentică’, exemplu de relație sănătoasă sau nu.
3. relația fucking-around – supranumite și relații deschise (open relationship), sunt acelea unde fiecare stă cocoțat pe Romeo să-i pice vreun puștan, ca mai apoi să se poate lăuda la partener ce bunoc i-a căzut la pat.
4. pseudo-relația – specimen de relație care l-am descoperit de curând, pe pielea mea, adică suntem doar 2 persoane, care ne indrăgim, poate facem sex deseară sau poate doar mâncăm undeva. Nu avem obligații, dar nici nu fugim din floare în floare, încercăm să jucăm o viață dublă, una de mascul feroce și alta de mascul feroce + mascul feroce

Relațiile gay sunt după părerea mea încă o încercare de a ne încadra în normalitate, naiba știe ce mai înseamnă și asta, și mă bucur că am scăpat de cuvântul ăsta din vocabularul meu.

de arachne

Decorul este unu simplu. O cameră de vreo 50 de metri pătraţi pe marginea căreia sunt aşezate două rânduri de scaune. Jumătate roz, jumătate albastre. Lupta ar trebui să înceapă pe la 19 şi un sfert, dar toată lumea ştie că nu va fi aşa pentru că a fi gay fashionably late înseamnă să ajungi cu o întârziere de cel puţin jumătate de oră. Deci meciul va începe undeva pe la ora 20.00, moment în care organizatorii, BLGBTE(Boxing Lesbian Gay Bisexual and Transsexual Entertainment), vor zăvorî uşile cu cătuşe cu pufişor roz.

Publicul a venit destul de repede în ciuda aşteptărilor astfel încât, la ora 19.58.49, toate locurile erau ocupate, iar la uşă aşteptau încă acordul de stat în picioare vreo 27 de persoane de diverse naţionalităţi, religii, orientări sexuale, rase şi culori. Nu vă mai ţin în suspans cu soarta acestora. Nu au mai intrat pentru că la eveniment a participat şi Queen Latifah care nu suporta nici înghesuiala, nici aerul închis.

Pentru a curma tensiunea, un maestru de ceremonii rămas anonim a anunţat printr-o boxă cei doi luptători din ring: Marcello Vulpegri de partea hetero şi Couture Vasilescu de partea gay. Cam aceeaşi înalţime, 1.80, cam aceeaşi greutate, 69 de kilograme, şaten Marcello, blond Couture, ambii ochi verzi, uşor mai prăzulii Couture. Arbitru, o doamnă, gong, altă doamnă spre deliciul lui Queen Latifah care repet era prezentă, deşi lupta avea loc undeva în Berceni la o sală de sport din apropierea Palatului Copiilor.

Doamna dă gong, lupta începe, Couture loveşte, Marcello cade secerat spre uimirea turor care încep să regrete că au plătit cei 25 de dolari pe bilet. Bannerul luminos cu “vrem sânge hetero” se stinge simultan cu ţeasta lui Marcello lovind podeaua, un fel de linoleum grena, mai pufos, tocit pe alocuri, dar nu îndeajuns încât să te împiedici. Queen Latifah a pierdut toată acţiunea. Telefonul i-a sunat fix atunci. Era Portia de Rossi care avea nevoie de numărul lui Missy Eliott. Încercase să sune şi cu câteva momente înainte dar auzise un mesaj dubios într-o limbă complet necunoscută ei: Eşti în reţeaua Orange, bine ai venit!

Dar să reluăm firul evenimentelor dintre gong şi podea în slow motion. Gongul, vă mai spun o dată, era o doamnă care a strigat tare “GOOOOOOONG!”. Strigătul extrem de surpinzător şi decibelic al acesteia a speriat stolul de 144 ciori care odihneau privirea pe acoperişul sălii de sport. Ciorii guru a grupului i-a luat cam două fracţiuni de secundă să dea semnalul de desprindere de la sol, lucru care s-a şi întâmplat. Uşurat de povara stolului, acoperişul a eliberat spontan energia acumulată în timpul depunerii efortului de a susţine negrele zburătoare, iar acest lucru s-a întâmplat cu o huruială aproape supranaturală. Exact în acelaşi moment Latifah răspundea la telefon şi, asurzită de huruiala menţionată anterior, a strigat din răsputeri: Wassssssssuuuuuup??!!??, expresie care în vanuatu, ţara de baştină a lui Marcello înseamnă “nu te mişca, altfel mori aici, acum, fără tăgadă şi nimic nu mai poate schimba asta, nici măcar voia zeilor care veghează să-ţi fie bine dacă nu te mişti”. Surprins că îşi aude limba maternă, Marcello s-a conformat, Couture a lovit, meciul s-a încheiat.

Acestea sunt, pobabil, singurele circumstanţe în care un gay ar putea câştiga un meci de box cu un hetero. O victorie ar mai fi posibilă dacă premiul ar consta în cumpărături de 15.000 euro la Louis Vuitton şi Prada, urmate de o cină cu familia Beckham.

Primul contact pe care l-am avut cu un act de masculinitate a fost cand eram mic. În clasa a patra mai exact, deci nu foarte mic, dar cel puţin micuţ. Aveam câţiva colegi care stăteau la două blocuri mai încolo de mine şi mă duceam aproape în fiecare zi să ne întâlnim. Stăteam de vorbă şi ne simţeam bine. Erau şi câteva fete p’acolo… unele în şcoală cu mine, altele pe care nu le văzusem niciodată.

Printre ele, una Oana cu care visam să devin coleg de bancă! Frumoasă foc. 1,20, ochi verzi, pantaloni scurţi de velur, ochelari care îi picau frecvent de pe ochi şi un păr blond, dezordonat la fel cum văzusem într-o carte franţuzească, frumos ilustrată, cu doi puşti şi o bunică pe malul mării. Chiar începusem să-mi suflec pantalonii ca Jerome din poveste.

Totul a fost minunat în prima lună. Râdeam, vorbeam, la fel cum ziceam şi mai devreme, dar trebuie să ajung cumva la numărul de caractere necesar. Apreciam că se simţea bine cu mine şi într-o zi chiar m-a sunat pe fix să-mi zică să-i aduc o carte. Moartea la receptor am fost! Am crezut că mă ia cu vertij când mi-a zis mama cine mă cauta.

Dar să revin la ce povesteam. După o lună s-a năruit totul când s-a întors Alin de la bunică-sa. Eu, habar n-aveam cine e Alin. M-am dus cum mă duceam de obicei în spatele blocului, am început să vorbesc cu Oana când la un moment dat mă trezesc cu un cot în figură, iar pe fundal am auzit celebra replică: tu nu eşti bă suficient de bărbat pentru ea!! Şi acum mă întreb de unde ştia el replica asta în ‘89.

Ca să ne înţelegem, Alin era un vlăjgan dintr-a şasea care acum sigur ascultă manele. După această introducere inedită el s-a repezit peste mine care căzusem de pe scara de la intrare în bloc şi se pregătea să-mi ardă încă una. Nu mi-a mai tras-o pentru pentru că s-a auzit replica salvatoare de la un alt băiat: nu da bă în el că e nepotu’ lu’ dom’ profesor de biologie. Alin s-a oprit, s-a ridicat de pe mine şi mi-a zis: lasă că vezi tu când trec într-a noua! A plecat repede şi n-am mai avut niciun conflict cu el de atunci pentru că pe bunică-meu l-au trasferat odată cu el la liceu:). Acum îmi dau seama, că încă de pe atunci, bărbăţia însemna mai mult al cui eşti decât ce poţi tu ca individ!

Am tot cautat zilele astea pe cineva care se pricepe la reparatii notebook. In final am dat de o cunostinta care mi-a facut calculatorul varza. In veci nu mai apelez la necunoscatori!

Apoi cautand putin pe internet am dat de baietii astia care repara orice. Luni le trimit chestia la reparat. Sper sa fie gata repede!

La Roma, in perioada 2-6 iunie va avea loc asa numitul 5GL - “5 giornate lesbiche” / 5 zile leasbi.

Mai pe intelesul tuturor sunt un grup de lesbiene ce provin din diferite medii sociale, politice, etc, care pe durata a 5 zile au decis aceasta intalnire nationala unde se vor trata diferite subiiecte. “Ce fac lesbienele astazi, in secolul acesta, in perioada aceasta?” Ce gandesc, ce proiecte au, ce lucreaza, unde se intalnesc… Pe scurt aproape toate intrebarile ivite vor avea un raspuns.

Ca o mica atentie, mi-a placut ca barbatii au accesul interzis la eveniment!

Mult succes doamnelor!

I Love You Phillip Morris este povestea adevarata care prezinta viata hotului si impostorului Steven Jay Russell. El era un familist convins, numai ca mancarea pusa pe masa provenea din fraudele care in cele din urma l-au aruncat in inchisoare. Aici el s-a indragostit de colegul de celula, Phillip Morris.

Motivat de dragostea sa pentru Morris, Russell evadeaza din inchisoare de patru ori, o data folosind un pix verde si o galeata de apa pentru a da hainelor de detinut aspectul unei salopete de medic, altadata prefacandu-se ca a murit de SIDA si semnandu-si propriul certificat de deces. Toate aceste tentative pentru a fi aproape de dragostea vietii lui. (via cinemax)

Totul a inceput pe 16 decembrie. Nu conteaza anul. Eram la New York, in Statele Unite, iar cu o seara inainte fusesem la o petrecere cu specific Obama la care participase si Britney Spears imbracata destul de sumar, dar coafata impecabil. Ma rog, se vedea ca nu prea avea chef de nasoleala in seara aia, dar sigur venise sa-si promoveze ultimul album, Circus! Petrecrea n-a avut nimic extraordinar, asa ca m-am imbatat de nerecunoscut. Apoi am plecat acasa. Dimineata m-am trezit destul de mahmur si-mi simteam partea dreapta a fetei oarecum paralizata, iar urechea inflamata ca dracu. Mi-am zis ca o sa treaca dupa ce o sa beau o bere. A trecut dupa doua zile, cu o singura mentiune: nu mai auzeam cu urechea dreapta. Deloc. Nu m-am panicat, mi-am zis ca ma voi duce intr-una din zilele urmatoare sa ma vada medicul de familie sau personal cum se numeste el la americani. Am continuat sa ma duc la jobul meu zilnic de cleaner exterior al Statuiii Libertatii care nu e atat de rau pe cat suna sau, ma rog, toti turistii care intra in golf iti fac cu mana, iar tu poti sa le urli linistit: “Sa va fut in pachebot!”, pentru ca nu te aude nici dracu’. Partea proasta e ca tre’ sa port niste chingi de siguranta caer mi-au lasat niste cute aiurea sub buci, in rest nu pot decat sa ma bucur de salariu si de privelistea Manhatan-ului fara turnurile gemene. Coincidenta a facut ca intr-una din zilele in care tot amanam vizita medicala sa ma sune chiar Jeremy Potcoava, medicul meu personal, care voia sa-si aduca copiii sa vada panorama din coroana statuii. I-am zis ca e in ordine si ca oricum treuia sa trec pe la el ca nu mai aud cu urechea dreapta. Jeremy a zis ca probabil m-a tras curentul oceanului si-a ras. A venit dupa vreo trei zile cu copiii care erau foarte incantati si mancau pere cumparate de tatal lor din port si cred ca au cam exagerat pentru ca pe aia mica, Alice, o apucase o diaree destul de agresiva, asa ca am lasat-o sa se cace acolo, in capul simbolului Americii. Din pacate n-am avut cu ce altceva s-o stergem la cur decat cu niste bilete de intrare, iar tac-so nu mi-a dat decat jumatate din costul acestora spunandu-mi ca o sa-mi dea restul cand va deschide cabinetul special pentru problema mea auditiva! Gargara! Si-aia mica, Alice in tara cacatului, se mai si murdarise si consumasem vreo 10 bilete, iar cinci de plata ar fi cam leafa mea pe o zi jumate. Nu ca as castiga prost! Deloc, avand in vedere ca jobul meu e destul de periculos si mai si conserv proprietatea de valoare a Statelor. Deci si biletele sunt scumpe. Vizita medicala a meritat! Jeremy mi-a zis ca urechea arata perfect sanatoasa si ca, eventul sa ma duc la un prieten de-al lui, specialist ORL-ist! Bineinteles ca a uitat de restul banilor, dar mi-a multumit inca o data pentru oportunitatea pe care i-o oferisem. Ma lasi….! M-am dus a doua zi la specialistul recomandat care, si ala, a meritat toti banii: 80 de dolari consultatia si mi-a zis ca, ce credeti?… urechea perfect sanatoasa, dar ca bunica-sa, Margaret, patise la fel cu vreo trei ani in urma si ca o rezolvase cu nu stiu ce buruieni calde un chinez din Bronx! E, sa-mi bag pula, ma mai duc si pana in Bronx acum, la mama dracu! Dar m-am dus! Chinezu’ era tot acolo, imbracat cu un sarafan sau cum pana mea s-o numi cacatul ala de rochie, ma rog, un sarafan rosu cu auriu. I-am zis ca vin din partea lui Margaret si a ras pana s-a oprit brusc. M-a intrebat ce am si i-am zis ca nu mai aud cu dreapta! A zis ca bine si sa-l urmez pana la el la cabinet. Am intrat in cladirea in fata careia il gasisem printr-un hol stramt si luminat pana la orbire cu neoane albe, oribil. Peretii erau plini cu copertele inramate ale tuturor revistelor in care aparuse Kylie Minogue, iar chinezu’ m-a intrebat:

- Iti plac?
- Da, am zis ca ma gandeam ca se supara…
- Imi plac fetele mici de statura!
Hai nu mai spune, m-am gandit eu care nu-i dadeam mai mult de 1.50 m.
- Am fost si cu o pitica de la circ, tot Margaret o chema. Ce mai face Margaret?
- Pai nici macar n-o cunosc, un prieten de-al meu, doctor, e prieten cu fiul ei si asa am ajuns la dumneavoastra!
Dupa ce s-a terminat holul, am ajuns intr-un fel de curte interioara acoperita cu un iluminator in care nu era niciun fel de mobila, dar era cald ca dracu si multa lumina naturala.
- Da-ti panatalonii si chilotii jos, mi-a zis chinezu’.
- Pai si eu tot cu urechea am venit!
- Da-ti, ma, panatalonii jos!
I-am dat, iar el a venit, s-a pus in genunchi in fata mea si si-a pus manutele mici pe penisul meu! M-am dat repede in spate si l-am intrebat ce face, iar el mi-a zis ca ori il las sa-si faca treaba ori plec. Am zis OK, iar el a inceput sa mi-o suga. Nu stiu ce dracului facea acolo jos, dar mi s-a sculat instantaneu. Mama cum o sugea chinezu’, m-a invaluit de orgasm, eram tot WOW! Si dupa cinci minute am urlat a orgasm de m-am auzit pana in Central park, pun pariu! Si ala a fost primul lucru pe care l-am auzit din nou cu ambele urechi. N-a vrut sa-mi spuna cum a facut. L-am intrebat daca cu Margaret a facut la fel si mi-a zis ca nu, ca ei i-a dat niste alge tibetane(ce pula mea de lac e in Tibet?) si a inceput sa rada isteric pana s-a oprit brusc!

Cu un ochi  pe tigaie (pregatesc  pui cu ciuperci)  si unul pe monitor, am aflat si perioada in care Gay Fest va avea loc in acest an. Bravo!

Anul acesta, Gay FEST va avea loc in perioada 17-23 mai si va include activitati diverse, care nu au mai fost organizate pana acum, dar si pe cele devenite deja o traditie, si anume, Serile Filmului INKLUSIV, expozitii si dezbateri.

Evenimentul va debuta pe data de 17 mai de Ziua Internationala Impotriva Homofobiei si se va incheia pe data de 22 mai cu Marsul Diversitatii.

( via Accept)